k.

am ratacit prin bucuresti, blestemandu-mi zilele pentru ca a avut din nou dreptate. intr-o disperare oarecare, imi indreptam pasul spre casa, dupa o zi lunga, si un final nefericit. si apoi am simtit... acel sentiment de singuratate apasatoare, morbida chiar, ce da dependenta dar de care fugi intotdeauna. ma simteam ca un alcoolic anonim, infruntandu-mi temerile si totodata, infruptandu-ma din propria-mi disperare. am simtit cum usor imi aluneca gandul intr un loc obscur, fara inceput si fara sfarsit. mi am revenit repede, cand m a trezit din visarea aceea ambulanta un taximetrist speriat, care a reusit sa opreasca automobilul la cativa centimetrii de corpul meu. scoate capul pe geam, imi ia tot neamul la rand, si vii si mortii, alimentat si de lipsa mea de reactie, vazuta ca o aroganta. am pornit din nou la drum, am plecat capul si am alunecat din nou. am recunoscut cu usurinta zona. m ai vazut si te ai grabit spre mine.

-ce faci aici? e tarziu.

-mi a spus cineva, odata, ca bucurestiul e frumos noaptea.

-esti nebuna. du te acasa.

ajunsa in fata blocului m am simtit nevoita sa cotrobai agresiv in geanta dupa chei, ajungand pana la pasul de a o rasturna cu totul in fata usii, ca sa constat ca le pusesem in buzunar, langa tigari. injur ca o doamna, rosesc, trec peste momentul jenant la care nu am avut niciun martor si intr un sfarsit deschid si usa casei. am pasit timida printre mormane instabile de carti, scrumiere, haine si alte lucruri inutile adunate de a lungul timpului in diferitele colturi ale casei.

-iar am uitat sa iau cafea.

ma intind in pat, prea obosita ca sa adorm, prea agitata ca sa deschid romanul trantit langa pat cu ore inainte. ma uitam la coperta aceea albastra si ma intrebam ce or sa faca personajele in continuare. 'e obsedata de politica. autoarea. dar perspectiva este interesanta. in sfarsit, nu azi.'

-dar ce vrei sa faci altceva?

-iar ai venit?

-tu m ai adus aici.

-nenorocitule. iesi! pleaca! esti un... esti un...

rade cu pofta.

-nici nu esti in stare sa ma blestemi cum trebuie. ma menajezi tot timpul. de ce as pleca?

-pentru ca te rog.

am adormit intr un final. m am zvarcolit ca un copil, m am intins in tot patul, am rasturnat patura, m am trezit tipand, am plans, am adormit la loc. se facuse dimineata cand am crapat ochii. nici nu mai stiam ce zi este, dar am decis, vremea fiind frumoasa, sa ma plimb prin cismigiu. mi am scris in palma, mare, cu litere stacojii "cafea", mi am luat tigarile, mi am inchis telefoanele si m am urcat in primul autobuz. te am vazut, de data aceasta fara sa alunec in infinit. stateai chiar acolo, sprijinit pe o banca, mai fericit ca niciodata. va tineati in brate, iar ea avea in par un boboc de trandafir rosu. 'e frumoasa'. ti am facut cu mana si am plecat.

-stai... ce faci?

-admir primavara.

-vreau sa ti explic...

-nu! nu e nimic de explicat. nu a fost niciodata nimic. te am iubit si atat.

iar am uitat sa iau cafea...