duminică, 10 ianuarie 2010

punct . un inceput

-mi-ai rupt margelele.
-ti-a placut.
-ca-ntotdeauna.

[nu pot sa nu ma intreb de ce ai zis nu. puteai macar sa nu zambesti]


-sa-mi lasi si mie cateva tigari inainte sa-ti iei lucrurile si sa pleci.
-mai stau.
-eu nu. am treaba. iti las cheile pe masa. sa inchizi usa.
-cand le vrei inapoi?
-sunt ale tale.



[imi oferi o libertate controlata. pentru ce?]


-mi-a lasat cheile de la casa.
-de ce?
-nici eu nu stiu. nici nu vreau sa ma gandesc.
-nu-i nimic. hai in oras.

[pornim din nou la drum. eu ma tot intreb. de ce?]

-ce naiba cauti aici?
-beau o bere.
-ai zis ca ai treaba!
-inca am. poti sa pleci?
-da. dar, mi-am uitat esarfa la tine. cand pot sa vin sa o iau?
-oricand. ti-am lasat cheile.
-ah, chiar vroiam sa te intreb. de ce?
-ce-i cu toata aceasta discutie? sunt niste chei. te rog, pleaca. nu vreau sa fiu vazut cu tine.
-imi cer scuze.

[intrebarea e aceasi. se schimba doar peisajul.]

-iar am dat de el.
-si? l-ai intrebat?
-da.
-ce ti-a raspuns?
***
-hei!
-imi cer scuze. eram cu gandul in alta parte.
-ce ti-a zis?
-mi-a spus ca-l fac de rusine si mi-a cerut sa plec.
-ce om! atunci de ce il mai cauti?
-din acelasi motiv pentru care el nu ma cauta.

[mi-am gasit esarfa.]

-unde era?
-pe masa. langa scrumiera. am facut curat si am aerisit.
-nu trebuia.
-stiu. acum vrei sa-mi zici te rog, de ce mi-ai dat cheile?
-te rog...
-trebuie sa stiu!
-nu, nu trebuie. esti doar curioasa.
-poate. dar eu tot ca o necesitate o vad.
-nu stiu! esti multumita? nici eu nu stiu.

[si am plecat.]

Un comentariu: