j.

I. sta in coltul plin de praf si inspira adanc mirosul de putrefactie al propriului eu. o vad dezgustata si in acelasi timp extaziata de faptul ca nu ma aflu in locui ei, cum soarbe o gura din berea rece de langa masa. stiu si stie ca traieste aceeasi minciuna de ani de zile, dar isi spune singura ca este diferita, cand ea si-a pierdut de mult identitatea.

[asa ca stateam si eu si ma gandeam. cum e sa nu mai fii tu? si cand se intampla acest lucru? care sunt limitele si conditiile cand un om nu mai e acel om?]

II. am intrebat-o, nestiind daca vreau adevarul sau daca minciuna mi-ar fi placut mai mult. mi-a raspuns aceeasi faptura, pe care o vad acum cu ochii inlacrimati de prea mult sange varsat din mii de motive ce nu merita mentionate, sunt copilaresti si numai de ea intelese. s-a uitat la mine cu o inocenta desavarsita prin falsitatea ei si imi zice din varful buzelor incretite de timp si durerea anilor trecuti in viteza pe langa ea: "nu stiu". ura ia imediat locul dezgustului si ma reped spre ea cu gandul sa-i curm viata, si asta nu pentru ca as fi vrut sa o scutesc pe ea de suferinta, ci pe mine de tortura. ma opresc atunci cand ii simt respiratia aproape de fata mea, ii pun cutitul pe obraz si ii strig in fata ca e o mincinoasa.

[ajunsesem deja in punctul in care rabdarea nu mai exista nici practic, nici teoretic. imi era frica sa nu-mi pierd si gandirea, pentru ca nu stiu ce as fi putut face.]

III. indrazneste sa-mi rada in fata asa ca o pocnesc ca sa-i inchid gura. nu o mai aud scotand sunete dar zambetul acela de femeie parsiva ii ramane pe fata. un pic mai devreme imi jura fidelitate eterna, iar eu in prostia mea de copil am crezut-o. ii crestez un tatuaj pe fata cu acelasi cutit cu care mai devreme i-am taiat o felie de paine, ca sa o hranesc.

[cine e ipocrita? eu sau ea?]

IV. -raspunde-mi, nenorocito! mi-ai promis! vreau adevarul!
-ti-as raspunde daca as stii ca poti face fata. esti doar o copila. vreau doar sa-ti spun ca, mai devreme sau mai tarziu toti ne pierdem identitatea. e greu de inteles si practic imposibil de oprit. e in natura omului sa nu mai fie ca la inceput.
-de ce? spune-mi, poate pot sa opresc asta!!!
-copila naiva...
-nu mai rade.
-foarte bine. vrei sa stii? e vorba de timp. timpul te face sa te pierzi printre culori si spatiu, printre unic si mort. poti oprii timpul?

[am cazut langa ea. ma uit in gol si o aud cum rade din nou. o imagine din copilarie imi invadeaza mintea si ii asociezi imediat necunoscutei de langa mine un element familiar. Cruella de Vil]

V. am urmarit cum trupul stafidit se descompune langa mine, lipsit de suflare, de culoare. speram sa minta si sa aflu adevarul. nu-mi doream altceva decat mai mult timp.

[am ajuns in punctul in care nu stiu cine pe cine compatimeste. am ajuns sa fiu eu in locul ei. iti vreau ajutorul. fiinta deplorabila, te vreau cu disperare inapoi.]